Back to top

Nivelul prețurilor pe final de an, paradox între așteptări și realitate

Casa cuplată la calcan - complex rezidențial Boreal Plus Constanța

Activitatea de dezvoltare din sectorul rezidențial din Constanța a continuat anul acesta în ciuda crizei sanitare, iar mediul tranzacțional și al prețurilor s-a înscris pe o tendință ascendentă. Totul în condițiile în care tot mai mulți români caută case spațioase în locații bune cu potențial de a-și crește valoarea în timp, precum cele din Boreal PLUS.

Segmentul locuințelor a înregistrat o revenire majoră după cele 2 luni de stare de urgență în care așteptarea a fost cuvântul cheie pentru cumpărători. Până la nivelul lunii octombrie, media națională a prețurilor locuințelor se situa deja peste nivelul din 2019. La nivel național, un apartament a ajuns să coste 1.335 de euro pe metru pătrat în octombrie, în creștere cu 2,4% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor furnizate de portatalul Imobiliare.ro.

Totodată, numărul de tranzacții imobiliare a înregistrat o creștere masivă de 43% în luna octombrie față de perioada similară a anului trecut, până la peste 83.000 de tranzacții. Datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate indică faptul că luna octombrie a marcat un record al ultimilor trei ani în privința tranzacțiilor cu locuințe.

Interesul crescut pentru activele imobiliare poate fi explicat prin dorința românilor de a-și proteja economiile pe fondul presiunilor inflaționiste. Dobânzile practicate de băncile centrale din marile economii se apropie de zero, ceea ce erodează potențiala valoare obținută din depozite bancare.

Dacă investitorii în titluri de stat și acțiuni își asumă riscuri mari și o volatilitate crescută mai ales într-un context plin de necunoscute, o locuință generează un flux de venituri predictibil pe perioade mai lungi. De altfel, randamentul obținut din investiția într-un apartament poate ajunge la 7%.

Reduceri unicat pentru proiectele recent lansate în dezvoltare

Pentru a veni în întâmpinarea clienților care vor un avantaj de preț la achiziția unui apartament nou, Impact Developer & Contractor a venit cu oferte exclusive de lansare în cadrul proiectului Boreal Plus din Constanța.

Achiziționarea unui apartament din faza de proiect aduce o economie semnificativă pentru cumpărător, iar câștigurile sunt și mai mari în cazul achiziției un pachet de locuințe în scop investițional.

În complexul Boreal Plus din Constanța, un apartament de tip studio de 62 mp are un preț special de 55.782 de euro + TVA în oferta de lansare. Se poate ajunge la un discount de până la 8%, în funcție de avansul plătit.

Un apartament open space cu 2 camere în suprafață de 79 mp are un preț în oferta de lansare care pleacă de la 70.176 de euro + TVA. Prețul special de lansare pentru un apartament de 3 camere în suprafață de 98 mp pleacă de la 89.826 de euro + TVA

Tendința de creștere a prețurilor locuințelor, cu impact global

Piața rezidențială din România a continuat să înregistreze cerere ridicată în marile orașe, iar prețurile au avut un ritm moderat de creștere. O locuință nouă aflată într-o zonă bună a orașului va avea o valoare mai mare în timp dacă analizăm evoluțiile privind costurile de construcție pentru locuințe, inclusiv mâna de lucru și materialele, care au pun presiune suplimentară pe prețul final.

Sectorul local rezidențial este influențat de factori specifici României, însă nu trebuie ignorate marile fenomene care influențează piețele imobiliare din Europa și America.

Studiile sugerează o legătură puternică între scăderea ratelor dobânzii reale și prețurile mai mari ale locuințelor, potrivit unei analize The Economist. În America, creșterea prețului mediu pe metru pătrat s-a accelerat mai repede în al doilea trimestru al anului 2020 decât în orice perioadă de trei luni, înainte de criza financiară din 2007-2009. Trei factori explică această forță: politica monetară, politica fiscală și schimbarea preferințelor cumpărătorilor.

Costurile împrumuturilor ipotecare s-au diminuat datorită reducerii ratelor de politică monetară, iar venitul disponibil al cumpărătorilor a fost susținut în acest an și de programe publice menite să reducă riscul unei recesiuni prelungite din cauza pandemiei. La toate acestea, se adaugă dorința oamenilor de a locui într-un spațiu mai mare, în special datorită faptului că locuința s-a transformat într-un birou și sală de clasă pentru numeroase familii.

În 2019, gospodăriile din țara mediană a OCDE au alocat 19% din costuri, cheltuielilor de locuință. Cu o cincime din lucrătorii de birou care continuă să lucreze de acasă, mulți cumpărători potențiali ar putea dori să cheltuiască mai mult într-un loc mai frumos de locuit, se mai arată în analiza The Economist.

În România, prețurile locuințelor au înregistrat creșteri anuale în ultimii 5 ani. Dacă avansul din 2015 era de 2,9%, acesta a accelerat la 6% în următorii 2 ani. Creșterile de preț din 2018 și 2019 au fost de 5,6%, respectiv 3,4%, potrivit datelor Eurostat. Aceeași sursă arată că ritmul de creștere al prețurilor locuințelor din România a fost superior mediei UE și în linie cu dezvoltarea altor piețe din această regiune.

În ciuda provocărilor generate de criza medicală, dorința oamenilor de a avea o locuință primitoare și spațioasă este mai importantă ca niciodată. Avantajul achiziției unui apartament în Constanța la un preț special, aduce beneficii financiare care nu pot fi ignorate, mai ales într-un mediu economic caracterizat de precauție.