Back to top

Locuințele dezvoltate modern pe litoralul Mării Negre se apreciază constant Litoralul Mării Negre, este, de departe, locul unde majoritatea românilor aleg să-și petreacă concediul pe timp de vară. Acest fapt se datorează în special tuturor activităților de agrement și festivalurilor care

În calitate de dezvoltator imobiliar cu renume în România, Impact Developer & Contractor și-a propus creeze o comunitate sustenabilă și pe litoralul Mării Negre. Astfel, a luat formă complexul rezidențial Boreal Plus, locul ce găzduiește o mulțime de case noi

Pentru cei mai mulți dintre noi, vara e cea mai așteptată perioadă din timpul anului. Când ne gândim la concediul care urmează, toți avem aceeași imagine în minte - întinderea albastră de apă care pare că nu se termină nicăieri

Aceasta este o întrebare la care nu este ușor de răspuns, deoarece modul în care arată casa perfectă variază de la persoană la persoană. De exemplu, cei aflați în căutarea unei locuințe ar putea considera că locuința ideală este una