IMPACT Developer & Contractor a finalizat primele 209 apartamente din Boreal Plus
IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (simbol bursier IMP), a finalizat primele 209 apartamente ce alcătuiesc Faza I de dezvoltare a ansamblului rezidențial Boreal Plus
Consultanță Financiară Gratuită în complexul rezidențial Boreal Plus din Constanța
Cât de importantă este educația financiară în contextul actual? În momentul de față, vremurile pe care le trăim nu sunt probabil așa cum ne dorim, ținând cont de inflația crescută, scumpirea creditelor, a costurilor la energie, gaz, mâncare și în general
Parcare în Constanța – Soluția propusă de ansamblul rezidențial Boreal Plus
În majoritatea orașelor, mașinile sunt principalul mijloc de transport. Este adevărat, în ultimul timp se încearcă și la noi, așa cum se întămplă deja într-o mulțime de state, să se promoveze și deplasarea cu alte vehicule, precum bicicleta sau trotinetele
Ce opțiuni de apartamente noi de vânzare ai în Constanța, zona Tomis Plus
Complexul rezidențial BOREAL PLUS Zona de nord a Constanței se află în plină expansiune, mai ales din punctul de vedere al locuințelor ce sunt sau urmează a fi construite. Te invităm să descoperi ce opțiuni ai pentru apartamente noi de vânzare
Avantajele de a avea un loc de parcare în proprietate privată
De când Consiliul Local al Municipiului Constanța a anunțat, pe data de 23 aprilie 2021, noua grilă și noile condiții de taxare a parcărilor aferente zonelor de trafic intens, subiectul a iscat controverse și nemulțumiri, mai ales în rândul celor
Ce înseamnă Apartamente Premium și care este raportul preț – calitate specific acestei clase
Apartamente de categorie luxury, premium, medium sau standard În Constanța Nord – ai atât de multe opțiuni și nu știi care ți se potrivește, dar mai ales, ce îți permiți să achiziționezi? Îți ușurăm partea de documentare complexă și îți