Ansamblu rezidențial Boreal Plus din Constanța Nord: împreună, ocrotim natura
De multe ori, problemele vieții de zi cu zi ne țin departe de a avea o viziune amplă asupra nevoilor noastre primare, astfel că uităm să ne mai bucurăm de frumusețea naturii și neglijăm, oarecum, cel mai important factor al
Parcare în Constanța – Soluția propusă de ansamblul rezidențial Boreal Plus
În majoritatea orașelor, mașinile sunt principalul mijloc de transport. Este adevărat, în ultimul timp se încearcă și la noi, așa cum se întămplă deja într-o mulțime de state, să se promoveze și deplasarea cu alte vehicule, precum bicicleta sau trotinetele