Back to top
Cele mai bune investiții imobiliare în Constanța: De ce este un avantaj major să achiziționezi în stadiu off-plan a unui apartament dintr-un cartier rezidențial nou ?

Parcare în Constanța – Soluția propusă de ansamblul rezidențial Boreal Plus

În majoritatea orașelor, mașinile sunt principalul mijloc de transport. Este adevărat, în ultimul timp se încearcă și la noi, așa cum se întămplă deja într-o mulțime de state,  să se promoveze și deplasarea cu alte vehicule, precum bicicleta sau trotinetele electrice. Dar mașina încă rămâne o necesitate în orașele României, în special pentru familiile cu copii, care au nevoie să se deplaseze regulat la cumpărături sau cu cei mici la grădiniță sau la școală.

În acest articol, vom dezbate problematica parcărilor din Constanța, propunând o soluție potrivită pentru cei care aleg să locuiască în zona de Nord a orașului. .

Vara, Constanța reprezintă o destinație foarte frecventată de cei care aleg să-și petreaca concediile pe litoralul Mării Negre, datorită apropierii de stațiunea Mamaia

Litoralul Mării Negre reprezintă locul ideal unde turiștii aleg să se bucure de vacanță pe timp de vară. Așadar, în perioada sezonului cald, orașul Constanța este foarte aglomerat datorită celor veniți din toată țara și din afara țării, pentru a se bucura de plajă, căldură și o atmosferă cu adevărat încântătoare. 

Din păcate, locurile de parcare sunt limitate pe litoral

Această dorință comună a românilor, dar și a străinilor, de a-și petrece zilele de concediu la mare, are o consecință directă asupra locurilor de parcare. Probabil, cunoști acest scenariu: ajungi la mare extenuat după numeroase ore de condus și te regăsești în situația în care trebuie să dai câteva ture de împrejurimi,  până să găsești un loc liber de parcare.

Aceasta este o problemă tipică orașelor aglomerate deoarece sunt prea multe mașini și prea puține locuri de parcare. În consecință, va trebui să îți petreci mai mult timp căutând un loc de parcare, ceea ce poate fi un disconfort, mai ales când locul găsit nu se află în apropierea destinației sau a punctului de plecare.

Orașele propun diverse soluții pentru problema locurilor de parcare. Soluția identificată de Primaria orașului Constanța.

Pentru că suprapopularea orașelor este o problemă reală în zilele noastre, administrațiile locale încearcă diferite moduri de a îmbunătăți situația parcărilor de pe domeniul public, prin introducerea de noi tehnologii, cum ar fi contoare inteligente și aplicații, pentru a ajuta șoferii să găsească mai repede spații libere. 

Referitor la parcările private din noile ansambluri de blocuri, Primăria orașului Constanța a emis un regulament privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Constanța. Astfel, referitor la construcțiile de locuințe unifamiliale sau colective, acest regulament stipulează că pentru fiecare unitate locativa nou construită, trebuie asigurat un loc de parcare. Locurile de parcare necesare se vor calcula după cum urmează: 1. se va asigura minim 1 loc de parcare pentru fiecare unitate locativă cu suprafața construită de maxim 100 mp; 2. se vor asigura minim 2 locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă cu suprafața construită mai mare de 100 mp. La locurile de parcare calculate conform punctelor 1. și 2. se va adăuga un supliment de 10% pentru vizitatori.

Complexul rezidențial BOREAL PLUS din zona Tomis Plus  respectă întocmai prevederile regulamentului referitor la numărul minim de locuri de parcare al orașului Constanța

Să ai un apartament cu parcare privată în Constanța este un plus și totodată o obligativitate civică impusa de autoritătile locale, pentru construcțiile rezidențiale noi  

Ansamblul rezidențial Boreal Plus, construit de Impact SA, va dispune de un total  826 locuri de parcare pentru cele 9 blocuri planificate, cu tot cu locurile pentru vizitatori, 35 % dintre acestea fiind deja amenajate într-un parcaj multietajat cu înălțime P+4E . Acesta  reprezintă o soluție unică pentru toți cei care doresc o locuință cu parcare privată securizată și acoperită, poziționată lângă numeroase puncte de interes, fiind sigurul parcaj supraetajat contruit de un dezvoltator rezidențial în Constanța

Astfel, clădirea parcării multietajate cuprinde 290 de locuri de parcare pentru rezidenți, organizate pe 5 niveluri (unul subteran si 4 supraterane) și este prevazută cu 2 lifturi de cca 14 persoane și stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Accesul în parcare este controlat cu ajutorul barierelor inteligente.

Principalele beneficii aduse de acest tip de parcaj sunt: fluidizarea traficului din cadrul complexului rezidențial, siguranță și confort sporit, posibilitatea de a păstra mașina într-un mediu protejat și controlat.

Mai mult decat atât, la nivelul solului vor fi amenajate parcajele exterioare de cca 12-13 mp/loc, în spțiu deschis, în proximitatea blocurilor. Dintre acestea,  160 de parcaje exterioare ce se vor construi în fazele ulterioare de dezvoltare, vor fi acoperite cu pergolă.

De asemenea, existența unui supermarket în interiorul complexului rezidențial Boreal Plus te va ajuta să câștigi foarte mult timp liber. Astfel, nu va mai trebui să pornești la drum cu teama de a nu găsi un loc de parcare liber la supermarket. 

Oricum, ansamblul Boreal Plus le oferă rezidenților majoritatea facilităților de care au nevoie direct din ansamblul rezidențial, astfel că aceștia nu mai sunt nevoiți să consume timp și bani prin traficul destul de aglomerat pe timp de vară.

Dacă ești interesat de mai multe detalii referitoare la casele și apartamentele oferite de Boreal Plus, ești așteptat cu drag să iei legătura cu noi.