Back to top

IMPACT Developer & Contractor a obținut certificatul de urbanism pentru construirea unei grădinițe în ansamblul Boreal Plus, în Constanța

IMPACT Developer & Contractor a obținut certificatul de urbanism pentru construirea unei grădinițe în ansamblul rezidențial Boreal Plus, în Constanța, zona Boreal-Tomis Plus

IMPACT Developer & Contractor a obținut de la Primăria Municipiului Constanța certificatul de urbanism pentru construirea unei grădinițe în cadrul ansamblului premium Boreal Plus, dezvoltat în nordul Constanței. Investiția dezvoltatorului va fi de 690.000 Euro, iar construirea grădiniței are ca obiectiv creșterea calității vieții tinerelor familii, prin facilitarea accesului la servicii educaționale în imediata proximitate a locuinței.

Proiectul are funcțiune de grădiniță integrată ansamblului Boreal Plus și va fi dezvoltat pe o suprafață de 1.350 mp, cu regim de înălțime de P+1 și o suprafață desfășurată de 1.400 mp. Grădinița va beneficia de amenajări exterioare și împrejmuire, racorduri la utilități alături de căi de acces carosabile și pietonale. Lucrările vor începe după obținerea de către dezvoltator a autorizației de construire, estimată pentru luna iunie 2021.

„Fiecare familie își dorește un mediu în care se poate dezvolta armonios, iar această nevoie ne-a motivat să concepem proiectul Boreal Plus punând accent pe funcționalitățile necesare unei comunități tinere, care contribuie la o calitate a vieții ridicată. Prin integrarea unei grădinițe în cadrul ansamblului, ne dorim să oferim părinților un plus de confort și siguranță, dar și mai mult timp la dispoziție pentru a-l petrece alături de copiii lor. Obiectivul principal este de a construi o grădiniță la standarde de înaltă calitate și eficiență energetică, care să fie un beneficiu real al comunității Boreal.”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.

Boreal Plus propune constănțenilor un stil de viață occidental, acesta devenind deja un proiect de referință pe piața rezidențială locală. Ansamblul a fost premiat în cadrul prestigioasei competiții imobiliare International Property Award 2020 – 2021,  pe regiunea europeană, fiind desemnat Award Winner, cu titlul „Residential Development – Romania”. Criteriile de selecție luate în considerare de către juriul de experți au fost conceptul, locația, arhitectura și designul, inovația, soluțiile sustenabile utilizate, măsurile de securitate și planul de marketing.

Dezvoltat pe un teren de 43.000 mp, în zona Palazu Mare, Boreal Plus este construit la standarde ridicate, în acord cu politica de sustenabilitate a dezvoltatorului Impact. Ansamblul va include panouri solare și sisteme eficiente pentru gestionarea deșeurilor și a apei folosite. Soluțiile de construcție asigură eficientizarea costurilor la întreținere și obținerea unor performanțe energetice superioare, ceea ce asigură rezidenților un mediu mai sănătos.

În interiorul ansamblului,se vor regăsi multiple facilități, de la spații verzi amenajate pe o suprafață de 12.000 metri pătrați, ideale pentru relaxare în natură, locuri de joacă, teren de sport, la spații comerciale și un hypermarket Kaufland. De asemenea, rezidenții se pot bucura de o conectivitate excelentă la diverse centre de interes ale orașului, locația ansamblului fiind la 15 minute distanță de plajă, centru și autostrada A4 și la 5 minute de condus de față de autostrada A2.

Întregul proiectul va cuprinde 18 vile și 9 blocuri cu 673 de apartamente premium și 811 locuri de parcare. Lucrările de construcție au început anul trecut și vor fi finalizate in trei etape, corespunzătoare celor trei faze de dezvoltare, începând cu finalul acestui an. Locuințele Boreal Plus sunt dotate cu finisaje premium, suprafețe vitrate ample, terase generoase, iar apartamentele de la etajele superioare oferă vedere panoramică asupra lacului Siutghiol și spre Marea Neagră.

În prezent, Boreal Plus a început vânzarea caselor de lux aflate în stadiu de finalizare și are o ofertă de lansare valabilă până la 1 Martie, pentru apartamentele a căror construcție a fost demarată in toamna anului trecut, cu prețuri de la 55.782 Euro + TVA.