Back to top

Caravana Boreal Plus, o poveste cu Impact

Dacă ai fost pe litoralul românesc în perioada 4-5 august, sunt mari șanse să te fi întâlnit cu caravana Boreal Plus fie pe drum, fie pe plajă. Și dacă nu ne-ai văzut, îți povestim noi cum a fost în cele ce urmează.

Ziua 1: o călătorie electrică

În dimineața zilei de 4 august, 20 de membri ai echipei IMPACT s-au adunat la sediu pentru a porni către Constanța în una dintre cele mai distractive călătorii. Deși parte din departamente diferite, timp de 2 zile, toți oamenii au format o singură echipă: Boreal Plus.

Cu gândul la mare și cu un nivel ridicat de energie, am pornit pe Autostrada Soarelui. Deși nu ne puteai auzi venind, motoarele electrice fiind silențioase, cu siguranță ne puteai vedea cele 9 mașini cu ”Impact” înșirate ca un tren albastru, cu steaguri Boreal Plus.

Ne-am oprit la câteva benzinării să ne încărcăm cu energie și noi și mașinile. Tare fain a fost să interacționăm cu oamenii, să le povestim despre comunitatea Boreal Plus pe care o dezvoltăm în Constanța și să le înseninăm ziua cu cadouri de vară. Dacă ai văzut persoane purtând tricou și șapcă cu Boreal Plus, să știi că e posibil să te fi întâlnit cu un membru al echipei IMPACT de la vânzări, marketing, financiar, administrativ sau chiar cu simpaticul nostru director de dezvoltare.

Odată ajunși în Constanța, am fost nerăbdători să vedem cum arată ansamblul Boreal Plus, cu apartamente gata de mutare, dar și să ne întâlnim cu colegii de la vânzări. Dacă și tu ești curios să vezi cum arată apartamentele, echipa de vânzări te așteaptă în vizită chiar și în weekend.

Ziua 2: ritmuri braziliene și socializare pe plajă

Altfel te trezești la mare, unde aerul e curat, iar sunetul și albastrul mării te relaxează și-ți îmbunătățesc starea de spirit. Aici, înțelegi pe propria piele ce înseamnă blue health și cum te ajută să fii mai fericit.

Revigorați și într-o echipă extinsă, am pornit spre plajă, unde am pregătit surprize energice pentru turiști. Caravana a poposit, astfel, la 3 plaje renumite din Constanța și Mamaia, unde ni s-a alăturat prima trupă de percuție, de samba tradițională din România. Energici, vibranți, dinamici, artiștii de la Barbarossa Samba Group au destins atmosfera și au dat tonul distracției, într-un spectacol de percuție pe ritmuri de samba. Energia ritmurilor braziliene i-a cucerit rapid pe turiști, potrivindu-se perfect peisajului de pe litoral. În acest cadru de vacanță, am stat de vorbă cu turiștii și le-am oferit cadouri de vară.

 

Cam asta a fost Caravana Boreal Plus, cu multă energie și stare de bine. Exact așa cum e complexul Boreal Plus, locul perfect în care te poți relaxa și deconecta de la stresul cotidian.

Poți urmări o parte din poveste aici: